Patronul din SuperLiga care vrea 7 fotbaliști de la FCU Craiova: ”Vai, vai, vai!” – DigiSport

Adrian Mititelu (56 de ani) s-a apucat de ”curățenie” la FCU Craiova la doar câteva ore după ce echipa a fost învinsă pe teren propriu de FC Hermannstadt și a retrogradat.
Fotbal: Cehia – Macedonia de Nord, luni, 19:00, DGS 1
Fotbal: Olanda – Islanda, luni, 21:45, DGS 1
Prima oară, clubul FCU Craiova a anunțat plecarea lui Vlad Achim, jucător căruia nu i-a mai fost oferit un nou contract, deși a purtat chiar banderola de căpitan în acest sezon. Dar după câteva ore, lista de plecări a devenit mult mai lungă. Oltenii au renunțat la alți doi fotbaliști aflați la final de contract, Benjamin Van Durmen și Yassine Bahassa, dar au decis să se despartă și de Gabriel Compagnucci, Leo Lacroix și Matheus Mascarenhas. La scurt timp, Aurelian Chițu a fost pus și el pe liber. 
Valeriu Iftime a vorbit despre fotbaliștii dați afară de Adrian Mititelu de la FCU Craiova. 
Patronul celor de la FC Botoșani nu a stat prea mult pe gânduri și a dezvăluit că i-ar dori pe toți la echipa sa. 
”Chițu e jucător bun de Liga 1, Mascarenhas la fel, despre Lacroix nu știu exact ce să zic. Compagnucci, excepțional! Van Durmen… Vai, vai, vai… Bahassa, Achim…
I-aș lua pe toți mâine! Problema e cum negociem cu ei, dacă vin la Botoșani și dacă joacă cum jucau înainte. Bahassa, acum un an, era cea mai bună variantă de bandă stânga. Incredibil ca Bahassa să fie liber”, a spus Valeriu Iftime, potrivit gsp.ro. 

Valul de plecări de la FCU Craiova a fost cumva anunțat încă de aseară de Adrian Mititelu, care nu știa care va fi strategia, dar care a transmis că mai mulți jucători l-au dezamăgit, mai ales în momentele tensionate și delicate din finalul sezonului. La flash-interviu a spus că el este principalul vinovat.
”E un șoc, am cheltuit foarte mulți bani, suntem îngenuncheați acum. Suntem într-un moment de cotitură. Am niște discuții în familie, au dreptate, i-am expus foarte mult. Să știți că am adus în jur de 12-13 milioane de euro în club de la revenire (n.r. în Liga 1).
Am minus 20 de milioane în 3 ani. Nu e ușor. În Craiova, probabil foarte mulți se bucură. Suporterii au dreptate, dar mulți dintre ei arată că nu mă respectă. E greu să spui că vei face și vei drege, când vin aceiași oameni și te înjură”, a declarat Adrian Mititelu.
Etichete: transfer , superliga , fc botosani , fcu craiova , valeriu iftime
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele american Joe Biden a avertizat că Rusia nu se va opri la Ucraina dacă va câștiga…

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Urmărește-ne și pe:

source

Scroll to Top