FC Botoșani – CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur – DigiSport

FC Botoșani a învins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, într-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, în turul barajului de menținere/promovare în SuperLiga.
Fotbal: Franța – Canada, duminică, 22:10, DGS 1
Fotbal: Italia – Bosnia si Hertegovina, duminică, 21:45, DGS 2
Partida dintre FC Botoșani și CS Mioveni a putut fi urmărită și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.

Final de meci. FC Botoșani a câștigat partida tur din barajul de menținere/promovare, scor 1-0.
Min. 90+3: Goool FC Botoșani! Aldair a șutat de la distanță și a dat lovitura în prelungiri.

Min. 82: Ocazie pentru CS Mioveni! Ajuns într-o poziție excelentă, undeva la 9 metri, Blănaru a șutat peste poarta apărată de Kukic.
Min. 81: Ocazie pentru oaspeți! Alin Șerban a reluat spre poartă după ce a fost găsit în careu de Blănaru, dar Miron a reușit să respingă în ultimul moment șutul.
Min. 73: Gazdele au solicitat din nou penalty pentru henț, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.
Min. 57: Gazdele au cerut penalty, dar arbitrul a ignorat protestele celor de la FC Botoșani.
Min. 52: Ocazie FC Botoșani! Florescu a șutat puternic din interiorul careului, însă puțin peste poartă.
A început repriza secundă de la Botoșani.
Pauză. Cele două se află la egalitate, scor 0-0.
Min. 45+3: Gol anulat pentru CS Mioveni! Blănaru trimisese mingea în poartă, după ce Stan lovise bara printr-o lovitură de cap. Totuși, atacantul oaspeților a fost surprins în poziție de ofsaid, iar reușita a fost anulată.
Min. 45: Ocazie mare FC Botoșani! Florescu a centrat foarte bine în careu, dar Miron, dintr-o poziție excelentă, a reluat cu capul peste poartă.
Min. 29: Ocazie Botoșani! Ignat a respins o centrare venită din bandă și era în pericol să-și trimită mingea în propria poartă, dar portarul Croitoru a intervenit excelent.
Min. 24: Ocazie Botoșani! Benzar a trimis o centrare periculoasă, dar portarul Croitoru a reușit să respingă.
Min. 10: Ocazie FC Botoșani! Mailat a avut o incursiune în careu, dar mingea trimisă de acesta în fața porții a fost respinsă de apărarea oaspeților.
Min. 7: Prima ocazie a meciului le apare celor de la CS Mioveni! Blănaru a centrat, dar reluarea lui Alexandru Stan s-a dus puțin pe lângă poartă.
UPDATE. A început meciul dintre FC Botoșani și CS Mioveni.
Echipele de start:
Botoșani (4-3-3): Kukic – Benzar, Dican, Miron, Țigănașu – Căpuță, Filip, David – Florescu, Kaprof, Mailat
Rezerve: Ducan, Petro, Camara, Șeroni, Mouaddib, Lopez, Mitrov, Ofosu, Fulop
Antrenor: Bogdan Andone
CS Mioveni (4-5-1): Croitoru – Trașcu, Ignat, Garutti, Burnea, Șerbănică – Blănaru, Cărăruș, Panait, Guțea – Stan
Rezerve: Sima, Gogor, Costea, Massaro, Șerban, Toma, Căprescu, Șerban, Bolohan
Antrenor: Constantin Schumacher
FC Botoșani și CS Mioveni s-au mai întâlnit în cadrul acestui sezon, mai exact în Cupa României, unde moldovenii s-au impus cu scorul de 2-0 la partida din grupe.
Elevii lui Bogdan Andone pleacă la acest meci din postura de favoriți, în timp ce CS Mioveni este văzută cu șansa a doua la acest joc, având în vedere statutul celor două cluburi.
Dacă FC Botoșani a ajuns pe locul șapte la finalul play-out-ului din SuperLiga, CS Mioveni a încheiat pe locul cinci play-off-ul din Liga 2.
Meciul retur dintre CS Mioveni și FC Botoșani are loc o săptămână mai târziu.
Eu zic că sunt șanse 50-50. Există o diferență și de ritm, și calitativ, între Liga 1 și Liga 2, dar jucătorii sau echipele de la Liga 2 vin cu ambiție în plus, pentru fiecare jucător de acolo e o șansă de a face pasul spre Liga 1 și cu siguranță va fi dificil.
Sincer nici nu vreau să mă gândesc dacă e un avantaj sau un dezavantaj că jucăm primul meci acasă. Ăsta e programul, jucând acasă va trebui să ne facem jocul pe care-l facem pe teren propriu, să încercăm să câștigăm și apoi vedem cum vom gestiona returul.
E clar că dacă jucam în deplasare era alta abordarea, va trebui să regândim puțin planul, important e să câștigăm meciul.
Sincer n-am urmărit foarte atent meciurile de Liga 2, pur și simplu n-am avut timp. Dar știu parcursul echipelor, știu și că Mioveni și Constantin Schumacher au făcut o treabă extraordinară acolo.
La început de sezon erau mari semne de întrebare dacă va termina campionatul sau va termina la retrogradare, tocmai din cauza asta zic că e dificil pentru că jucătorii de acolo au demonstrat că au calitate, valoare, și nu întâmplător au ajuns la un moment dat pe locurile de promovare directă”, a spus Bogdan Andone, antrenorul lui FC Botoșani, potrivit Sport Total FM.
Cred că orice antrenor semnează cu o echipă își propune obiective. Al nostru a fost salvarea de la retrogradare, dar pe parcursul campionatului am demonstrat că putem mult mai mult. Am ajuns în play-off, iar apoi ne-am dorit să jucăm meciurile de baraj. Până acum felicit jucătorii, pentru tot ce s-a întâmplat!
Acum sunt meciurile de baraj, cu o echipă bună, cu o echipă care a demonstrat. O echipă care a schimbat antrenorul, l-a numit pe Bogdan Andone iar asta s-a văzut. Jucătorii mei trebuie să se autodepășească pentru a fi cât mai buni. Va fi un meci greu, dificil, dar noi vom face tot ce putem pentru a avea o evoluție bună.
Vom face tot posibilul, ne-am pregătit cum trebuie, jucătorii sunt motivați. Pot să facă surpriza, și pentru CV-ul lor e foarte important să atingă obiectivul. E diferență mare între divizii, dar cred că sunt deciși să fie în aceste meciuri, iar CS Mioveni să se bucure la final.
Mă gândesc că echipa mea trebuie să joace bine, să depășească primele 15 minute de foc pe care le vom întâmpina la Botoșani. Vor pune presiune la început, iar dacă jucătorii mei vor trece bine de primele 15 minute, vom putea spera la ceva.
entru mine, dat fiind ce am realizat până acum, e o performanță! Dar, dacă vom trece cu bine și de aceste meciuri, ar fi o realizare pentru mine ca antrenor, pentru tot ce se va întâmpla în viitor. Pentru CS Mioveni cred că ar fi un pas înainte din toate punctele de vedere. Am demonstra că nu doar cu bani foarte mulți poți face treabă.
Poți face treabă și cu jucători de calitate, cu oameni care susțin această echipă. Atunci, cred că de aici trebuie să înceapă toate echipele ca să poată face performanță.
Ne-am dorit să ajungem la aceste meciuri, să jucăm baraj, acum e șansa noastră! Băieții sunt motivați, i-am văzut la antrenamente”, a spus Constantin Schumacher, la conferința de presă.
Etichete: constantin schumacher , bogdan andone , video botosani mioveni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mulți dintre noi ne grăbim să ne scoatem hainele din bagaje și să le așezăm în dulapul hotelului…

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Urmărește-ne și pe:

source

Scroll to Top