CFR Cluj a primit interdicție la transferuri, iar Dan Petrescu face presiuni pe Nelu Varga… – Prosport

Oficialii grupării CFR Cluj nu mai pot face transferuri, din cauza unei interdicții primită de la FIFA, iar Dan Petrescu face presiuni pe Nelu Varga.
FIFA a dat celor de la CFR Cluj interdicție la transferuri, iar antrenorul Dan Petrescu pune presiune pe finanțatorul Nelu Varga, deoarece vrea jucători.
CFR Cluj nu mai poate face transferuri pentru o perioadă de timp. FIFA a dat grupării ardelene o interdicție pentru următoarele trei ferestre de transferuri, care a intrat în vigoare pe 25 mai.
Interdicţia a venit din cauza unor diferenţe de calcul în transferul lui Emmanuel Yeboah, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, conform celor de la as.ro. Site-ul anunță și faptul că oficialii lui CFR Cluj vor plăti suma cât de curând, iar echipa va avea voie să facă, din nou, transferuri.
Dan Petrescu și-a început al patrulea mandat pe banca tehnică a lui CFR Cluj pe 30 aprilie, iar în ultimele trei meciuri din sezonul trecut a obținut tot atâtea victorii. Gruparea ardeleană a încheiat play-off-ul pe locul 2 și va juca în turul 2 preliminar al Conference League.
CFR Cluj nu a mai câștigat titlul de două sezoane, iar finanțatorul Nelu Varga i-a promis antrenorului că va realiza orice transfer pe care îl cere. Primul este Armend Thaqi, fundașul lui Ballkani. Chiar jucătorul a transmis pe rețelele de socializare că nu va mai evolua la formația kosovară și își continuă cariera la CFR Cluj.
Al doilea jucător dorit de Dan Petrescu este fundașul Alexandru Crețu, de la Universitatea Craiova. Numai că acesta și-a prelungit contractul cu echipa din Bănie până în 2027, după cum a informat ProSport în exclusivitate.
La finalul partidei cu U Cluj, din barajul pentru Conference League, câștigată de Universitatea la loviturile de departajare, jucătorul a confirmat că va rămâne la gruparea din Bănie încă trei ani.
Emmanuel Yeboah a ajuns la CFR Cluj în martie 2002, de la formația ghaneză Young Apostles. Până la finalul sezonului a evoluat doar la echipa de tineret, dar în vară a fost promovat la cea de seniori.
A bifat 48 de meciuri (13 fiind în cupele europene), în care a înscris trei goluri și a oferit tot atâtea pase decisive. Prestațiile l-au adus în vederile selecționerului U23 al Ghanei, care l-a convocat pe jucător pentru Cupa Africii rezervată acestei categorii de vârstă.
Yeboah a avut trei apariții, marcând trei goluri: de două ori cu Congo (scor final, 3-2) și o dată cu Guineea (1-1). Interesant este că nu a înscris în singurul meci în care a fost integralist, cel cu Maroc (1-5). A ajuns la Brondby IF pe 19 august 2023, echipa daneză plătind 1,8 milioane de euro.


Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER
Citarea se poate face în limita a 250 de semne.
Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul GANDUL MEDIA NETWORK SRL.
Decizia ONJN nr. 1598/16.09.2021. Jocurile de noroc sunt interzise minorilor.
© 2024 – GANDUL MEDIA NETWORK SRL
Adresa: Bucuresti, Sos Fabrica de Glucoza, nr. 21, parter, sector 2, J40/631/2016
CIF: RO35451445

source

Scroll to Top