A fost anunțată prima plecare de la Universitatea Craiova: ”Îi dorim multă baftă!” – DigiSport

Universitatea Craiova s-a calificat în preliminariile Conference League, după ce a învins-o pe ”U” Cluj, la loviturile de departajare, scor 5-4 (1-1).
Media: Digi Sport Special, luni, 20:15, DGS 1
Fotbal: GermaniaUcraina, luni, 21:45, DGS 1
Prezent la flash-interviu, Alexandru Crețu a oferit primele reacții după victoria dramatică obținută de formația antrenată de Constantin Gâlcă.
Mai mult, Alexandru Crețu a dezvăluit că Raul Silva, fundașul central în vârstă de 34 de ani, urmează să plece din Bănie în vară.
”Raul Silva a ținut un discurs incredibil de frumos în vestiar. Nu va mai fi alături de noi în sezonul viitor. E un jucător și un coleg incredibil. Îi dorim multă baftă și ne pare rău că nu mai rămâne alături de Universitatea Craiova”, a afirmat Alexandru Crețu, după Universitatea Craiova – Universitatea Cluj.

Îmi amintesc că în trecut, am mai trăit un final nefericit, la Hapoel Beer Sheva. Nu am reușit să ne calificăm atunci. A fost un carusel de emoții atunci. Ne cerem scuze celor cu probleme cu inima.
A fost un joc dificil, nici nu mai contează acum cum a decurs jocul. Îi mulțumim lui Popescu (n.r. portarul Universității Craiova). La penalty-uri, este unul dintre cei mai buni din SuperLigă. Are o intuiție foarte bună. Nu e întâmplător ce a reușit în această seară.
(n.r. Merita Alex Mitriță să fie convocat?) Știți cu toții cât merita să fie convocat. Ce rost mai are? Ce mai trebuia să facă Alex pentru a fi convocat?
Dacă nici când ai trei goluri în plus (n.r. în clasamentul golgheterilor), nu îl convoci… Nici voi nu înțelegeți (n.r. presa), eu ce să mai zic?”, a declarat Alexandru Crețu, la finalul meciului de baraj pentru Conference League.
Etichete: universitatea craiova , alex cretu , raul silva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tragedia de pe râul Natisone din Premariacco, regiunea italiană Friuli Venezia Giulia, în care trei…

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Urmărește-ne și pe:

source

Scroll to Top