Declarații șoc înaintea etapei decisive din Liga 1: "O parte din stadion se dărâmă / Se roagă la biserică să retrogradăm" – SPORT.RO

FC Botoșani, locul 12, cu 25 de puncte, are nevoie de o remiză în meciul cu Oțelul pentru a se asigura că evită retrogradarea directă. Moldovenii pot evita și barajul, însă trebuie să învingă la Galați sau echipele de sub formația lui Bogdan Andone să facă pași greșiți.
Înaintea rundei decisive din play-out, Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani și președintele PNL Botoșani, care candidează la președinția Consiliului Județean Botoșani, se arată încrezător.

  • Suporterii prezenți la meciul FC Botoșani - Oțelul Galați 0-0 / Foto: Sport Pictures


Cu puțin timp înainte de startul oficial al campaniei electorale, Valeriu Iftime spune că stadionul din Botoșani are probleme grave, iar o parte din arenă riscă să se dărâme. Din acest motiv, stadionul nu a putut fi umplut în precedenta etapă, contra lui FC Voluntari (0-0).
“Botoșani este o echipă mai bună decât cele 4 cu care ne batem. Avem nevoie doar de ajutor, de atenție, iar Dumnezeu o să ne lămurească duminică. Eu cred că Botoșani a făcut enorm de mult în Liga 1 ca fotbal. Avem nevoie de mult mai multe ingrediente ca fotbalul ăsta să devină suportabil pentru mine și asociații mei la nivel de costuri. 

Dacă Dumnezeu mă ajută să fiu în Consiliul Județean, sigur primarul municipiului va crea o masă critică pentru a face un stadion într-un timp rapid. De anul viitor trebuie să ne apucăm de stadion, să construim.
Dacă se începe construirea stadionului, cu siguranță fotbalul continuă. Dar dacă rămânem la stadionul ăsta, unde sâmbătă nu am putut da bilete pentru că o parte se dărâmă… și așa mi se pare că au intrat niște oameni neautorizați pe acolo și scârțâiau toate încheieturile stadionului. Trebuie să spunem lumii: avem cel mai vechi stadion din Liga 1 și cel mai prost dotat. Trebuie o intervenție asupra infrastructurii. În România, niciun oraș nu are un stadion mai prost ca al nostru.
Eu am fost la domnul Cefalan, la CNI, când nu eram om politic, să văd cum arată proiectul. Nu mi l-a arătat nici mie, eu n-am văzut proiectul nostru de la stadion, care e făcut prost. Din proiectare va trebui să refacem. Trebuie gândit ca pe el să se joace continuu – adică facem pe etape tribuna 1, mutăm vestiarele, revenim, nu știu ce, a spus Valeriu Iftime, la Botoșăneanul TV.
Aflat în cursa pentru șefia Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime susține că adversarii politici “se roagă la biserică” ca echipa lui să retrogradeze în Liga 2.
“Crede cineva din lumea asta că s-a dus cineva să tragă, să facem stadionul? Vă mai spun ceva care doare. Ei se bucură ca noi să retrogradăm că iau eu voturi? Ei, adversarii mei politici, se roagă la biserică să retrogradăm. Toți, de la doamna președinte în jos. ‘Să pice Botoșaniul, să-i ia naiba odată, că vine Iftime cu fotbalul lui’.
Asta e adevărat și o spun cu toată durerea. ‘Nu fac stadion, că îi fac lui Iftime stadion’, asta îmi spune mie primarul la balul oamenilor de afaceri. Băi, Cosmine (n.r – Cosmin Ionuț Andrei, primarul municipiului Botoșani), asta îmi spui tu mie? Ce, joc eu pe stadion cu nepoată-mea?”, a mai spus Iftime.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
stirileprotv Tinerii care l-au omorât pe şoferul român de TIR ar fi acționat cu premeditare. Ancheta a mai scos la iveală un caz șocant
protv Mesajul de adio al Mihaelei, tânăra de 24 de ani care s-a aruncat în gol de pe un bloc cu 15 etaje. „E prea târziu să-ți spun cât îmi ești de scumpă”
impact Ce salariu are un preot, în 2023. Puțini români se bucură de astfel de venituri substanțiale
playtech INNA, scandal mare în aeroport! S-a lăsat cu arestări, Poliţia a intervenit imediat: 'Nu ridica tonul la mine!'
libertatea Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane de lei de la primăriile conduse de Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Robert Negoiță. Cine le controlează
impact Zodia care va avea noroc cu carul în august 2023. Ei au noroc pe toate planurile
perfecte.protv.ro Soțul e miliardar, dar ea a ieșit la o cafea cu un necunoscut pentru 3.000 de dolari. Motivul pentru care a făcut asta
orangesport.ro Agentul a reacţionat instant când a auzit că fotbalistul său ar fi semnat cu FCSB: "Şi-a asumat acest risc"
playtech Elena Udrea, o nouă lovitură, în închisoare! A spus-o fără jenă: este vorba despre bani
playsport Primul transfer făcut de Becali pentru Champions League! Fotbalistul lui Hagi face azi vizita medicală și semnează pentru 15 000 de euro pe lună

source

Scroll to Top