Florin Prunea recunoaște că a greșit în privința unui antrenor din Liga 1: "Jos pălăria! Eu îmi fac mea culpa" – SPORT.RO

Florin Prunea, fostul conducător de la Dinamo sau Poli Iași, a ținut să felicite UTA Arad, formație care a câștigat play-out-ul cu o rundă înainte de final.
Prunea recunoaște că nu avea încredere în Mircea Rednic, însă acum ține să îl felicite pe tehnician și admite că a greșit. De altfel, fostul portar a mărturisit săptămâna trecută că s-a împăcat cu Rednic, după un scandal izbucnit în 2019, care a ajuns până în instanță.
Între timp, relațiile dintre cei doi au devenit mai bune, iar Florin Prunea îî felicită acum pe Mircea Rednic și pe cei de la UTA pentru parcursul din acest sezon. În ciuda obținerii locului 7, arădenii nu vor disputa barajul pentru Conference League din cauza faptului că nu au aplicat pentru licența UEFA.
“Mircea, da. Jos pălăria în fața celor de la UTA! Eu îmi fac mea culpa, am rușine să recunosc că am avut o percepție greșită. Bun, a schimbat 39 de jucători, dar arată bine până la urmă ce e acolo. Uite ce atmosferă e la Arad! Și nu e ușor să câștigi play-out-ul, e complicat. 
Au plecat de acasă, au fost pe la Oradea, un an agitat, probleme cu suporterii, probleme de sănătate (n.r – ale lui Rednic), dar uite că clubul a avut tăria să treacă peste aceste probleme”, a spus Florin Prunea, la Digisport.

UTA a înregistrat cinci victorii, două remize și o singură înfrângere în play-out. Arădenii au 37 de puncte, ocupă locul 7 și nu mai pot fi devansați de Oțelul Galați (33p).
În ultima etapă din play-out, UTA va juca pe terenul lui Dinamo, echipă care pare condamnată la retrogradare.
Antrenorul arădenilora vorbit după victoria cu FC U Craiova (3-1) și despre partida din ultima etapă a play-out-ului, cu Dinamo, echipa sa de suflet. ”Câinii Roșii” sunt obligați să câștige pentru a păstra șanse la menținerea în Superliga României, însă Rednic nu vrea să îi facă viața ușoară fostei sale echipe, mai ales ținând cont de condițiile în care s-a despărțit de alb-roșii.
”Nu contează că sunt sau nu dinamovist, mai mult de atât am bătut Craiova, am bătut Botoșani, am bătut Voluntari, am bătut Iași. Dacă vor, să mai facă și ei, eu mi-am făcut datoria cu vârf și îndesat, dar eu sunt antrenor la UTA Arad, aici lumea mă iubește, îi respect foarte mult. Cariera mea a renăscut, pentru că intrasem și eu la un moment dat din cauză că am gândit cu sufletul.
Nu a mers, tot eu am fost ăla rău, e vina celor de la Dinamo că nu au mers pe mâna mea, au venit specialiștii de acolo începând cu marele administrator șef pe care îl laudă lumea. De ce îl lăudați? Ăla stă bine mersi de patru ani și își ia un salariu foarte bun. Nu are nicio treabă, ce să fac mai mult de atât. Nu ați vrut să mă susțineți, să fiți sănătoși”, a spus Mircea Rednic, luni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
stirileprotv Ungaria, după ce România a depășit-o la PIB: maghiarii trăiesc mai bine și sunt mai bogați, nu emigrează ca românii
protv Mesajul de adio al Mihaelei, tânăra de 24 de ani care s-a aruncat în gol de pe un bloc cu 15 etaje. „E prea târziu să-ți spun cât îmi ești de scumpă”
impact Ce salariu are un preot, în 2023. Puțini români se bucură de astfel de venituri substanțiale
playtech INNA, scandal mare în aeroport! S-a lăsat cu arestări, Poliţia a intervenit imediat: 'Nu ridica tonul la mine!'
libertatea „I-a pus genunchiul pe gât cum pui la porc”. Procesul polițiștilor judecați după moartea unui bărbat într-o autogară din Pitești, la al treilea termen
perfecte.protv.ro Soțul e miliardar, dar ea a ieșit la o cafea cu un necunoscut pentru 3.000 de dolari. Motivul pentru care a făcut asta
orangesport.ro Iancu şi Porumboiu susţin că Rotaru a direcţionat bani spre altă echipă din România, în controversa momentului: "Vă poate confirma şi el"
playsport Coman s-a dezlănțuit când a început maneaua lui preferată! Imagini fabuloase de la petrecerea FCSB
playtech Elena Udrea, o nouă lovitură, în închisoare! A spus-o fără jenă: este vorba despre bani
impact Zodia care va avea noroc cu carul în august 2023. Ei au noroc pe toate planurile

source

Scroll to Top