Atacantul pe care se bat FCSB și CFR Cluj, făcut praf de antrenor! „Nu e… – Prosport

Pavol Safranko (29 de ani), atacantul pe care FCSB și CFR Cluj vor să îl transfere la vară, din postura de jucător liber de contract, e criticat în termeni foarte duri de antrenorul Ionuț Badea.
Internaționalul slovac al celor de la Sepsi OSK a atras atenția cu hat-trick-ul înscris în runda precedentă, în victoria cu Farul, scor 4-1 la Constanța, însă statisticile sale de pe tot parcursul sezonului nu sunt nici pe aproape de a fi unele atrăgătoare.
Pe 3 mai, în disputa Farul Constanța – Sepsi OSK 1-4, Pavol Safranko a înscris un hat-trick fulger, cu care a reușit să atragă atenția cluburilor cu pretenții din Superliga României.
Atacantul slovac al celor de la Sepsi a deschis scorul după doar două minute la malul mării, după care a mai punctat în minutele 22 și 33, reușind să stabilească scorul pauzei, 3-0 pentru covăsneni.
Pavol Safranko a mai fost dorit de FCSB și în 2022, înainte de revenirea la Sepsi, iar după hat-trick-ul înscris în poarta Farului, s-a scris că nu doar roș-albaștrii îl au pe listă, ci și cei de la CFR Cluj. În plus, despre gruparea antrenată de Dan Petrescu s-a vehiculat că ar fi preferată în opțiunile pe care le-ar avea atacantul în acest moment.
În ciuda celor menționate, antrenorul Ionuț Badea nu crede în șansele unui transfer al slovacului la cele două candidate în lupta pentru titlu. Fostul tehnician de la FC Argeș, Astra și UTA Arad a oferit și câteva argumente solide:
„Nu cred așa ceva! Nu e o glumă? Noi, de la începutul campionatului spunem că Sepsi nu are om de gol și lui Safranko îi trebuie 4-5 ocazii să marcheze un gol… E un jucător admirabil, se oferă foarte mult, face presing, ajută defensiva fantastic, dar mie nu mi se pare că e un jucător nici măcar de nivelul lui Sepsi.
Aseară au fost trei situații de unu contra unu cu portarul. Dacă nici așa nu dai gol, atunci când dai? Nu am nimic cu el, dar cred că e nevoie de ceva mai mult la CFR”, a declarat Ionuț Badea, la Digi Sport.
Dacă e să excludem hat-trick-ul înscris în poarta Farului, Pavol Safranko a marcat 5 goluri și a oferit două pase decisive, în 43 de meciuri jucate în actuala stagiune.
Pavol Safranko a vorbit și el despre interesul celor două mari cluburi din Superliga și a lăsat de înțeles că ar prefera un transfer la CFR Cluj, unde recent s-a reîntors Dan Petrescu:
„(n.r. – dacă e prea târziu să prelungească cu Sepsi) Cred că da. Am deja câteva propuneri în evaluare, dar nu pot fi foarte concret în informații. Dar se poate întâmpla orice! Angajamentul se termină pe 30 iunie, iar în una-două săptămâni aș vrea să iau decizia finală. Sunt deschis pe toate opțiunile.
Charalambous a cucerit un titlu, Petrescu a reușit patru la rând, dacă nu greșesc. Le port respect amândurora. Sunt antrenori care au arătat că pot aduce succesul. Petrescu a fost și un jucător fantastic. Înțeleg unde bateți, dar nu am nimic concret, deocamdată”, a declarat Safranko, citat de Sportpesurse.ro.


Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER
Citarea se poate face în limita a 250 de semne.
Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul GANDUL MEDIA NETWORK SRL.
Decizia ONJN nr. 1598/16.09.2021. Jocurile de noroc sunt interzise minorilor.
© 2024 – GANDUL MEDIA NETWORK SRL
Adresa: Bucuresti, Sos Fabrica de Glucoza, nr. 21, parter, sector 2, J40/631/2016
CIF: RO35451445

source

Scroll to Top